Scăderea profitului în primul trimestru al anului 2020 s-a datorat creșterii drastice a costurilor logistice și scăderii cursului de schimb al rublei rusești. În aprilie 2020, a fost observată o tendință pozitivă pentru normalizarea treptată a rublei rusești, iar rezultatele activității întreprinderii pe parcursul a 4 luni indică faptul că majoritatea pierderilor asociate cu căderea rublei au fost returnate.

În primul trimestru al anului 2020, produsele fabricate de acest concern au fost exportate în 63 de țări ale lumii, în total 40,3 milioane de euro, adică cu 12,4 milioane de euro sau cu 45% mai mult decât în primul trimestru al anului 2019.

Dr. în Științe Chimice Juris Khmelnitskis, președintele Consiliului de Administrație al SA Grindeks: „Primul trimestru al acestui an a fost organizat în circumstanțe mult mai dificile decât de obicei. Starea de urgență globală și măsurile de limitare a răspândirii virusului Covid-19 au contribuit la schimbări dramatice în mediul de afaceri, inclusiv în industria farmaceutică. Au fost chiar zile în care situația s-a schimbat în fiecare minut și deciziile trebuiau luate foarte rapid. S-a lucrat foarte bine – concernul Grindeks a reușit să răspundă prompt la cererea crescută și să crească semnificativ cifra de afaceri.”

Volumul vânzărilor formelor farmaceutice finite Grindeks în primul trimestru al anului 2020 s-au ridicat la 40,1 milioane de euro, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut cu 12,5 milioane de euro sau 46%. Vânzările formelor farmaceutice finite din Rusia, alte țări CSI și Georgia în primul trimestru al anului 2020 au atins 21,6 milioane de euro, ceea ce reprezintă cu 7,1 milioane de euro sau cu 49% mai mult decât în primul trimestru al anului 2019. Față de primul trimestru al anului 2019, în aceeași perioadă din 2020, vânzările în Rusia și Turkmenistan s-au dublat. O creștere semnificativă a vânzărilor în primul trimestru al anului 2020 a fost înregistrată în Georgia, în creștere cu 64%, în Kazahstan – cu 13% și Uzbekistan – cu 7%.

Vânzările formelor farmaceutice finite în țările Uniunii Europene, Marea Britanie și Norvegiei în primul trimestru al anului 2020 au atins 17,7 milioane euro, ceea ce reprezintă cu 5,7 milioane euro sau cu 48% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2019. În comparație cu primul trimestru al anului 2019, în aceeași perioadă a anului 2020 au crescut de 8 ori în Danemarca, de 5 ori în Cehia, de 2 ori în Olanda și Finlanda, în Ungaria au crescut cu 83%, în Estonia-cu 40%, în Marea Britanie – cu 39%.

În primul trimestru al anului 2019, vânzările de substanțe farmaceutice active au ajuns la 3,0 milioane de euro, ceea ce reprezintă cu 0,4 milioane de euro sau cu 17% mai mult decât în primul trimestru al anului 2019. În perioada de raportare, principalele piețe pentru substanțele farmaceutice active Grindeks au fost țările UE, SUA, Australia și Singapur. Cele mai solicitate substanțe farmaceutice active în primul trimestru din 2020 au fost pimobendan, oxitocina și atipamezol.

În primul trimestru al anului 2020, filiala Grindeks – Kalceks SA, specializată în medicamente din segmental spitalicesc, a înregistrat o creștere rapidă a vânzărilor. În primul trimestru al anului 2020, produsele Kalceks au fost vândute în valoare de 8,5 milioane de euro, adică de 6,5 milioane de euro sau de 4 ori mai mult decât în aceeași perioadă din 2019. Principalele piețe de desfacere din 2020 au fost Belgia, Italia, Republica Cehă, Danemarca și Germania.